Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, doreşte să transforme Parlamentul într-o unitate militară.

Acesta a declarat că este foarte revoltat de situație.

„Tocmai am avut o polemică cu domnul Tăriceanu, care vrea să transforme Parlamentul într-o unitate militară. Eu sunt de acord că nu putem tolera lucruri care sunt dincolo de civilizaţie şi asta ţine de structurile care au menirea să menţină ordinea în această instituţie, însă modul cum s-a pus problema în Biroul permanent reunit mă revoltă pentru că noi avem obligaţia să păstrăm această instituţie deschisă pentru toţi cetăţenii.

Dl. Tăriceanu propune ca Parlamentul, Birourile reunite, să mandateze Secretariatul general să ia măsuri extrem de severe în ceea ce priveşte accesul în instituţie, cine invită cetăţenii, de ce-i invită, ori o asemenea abordare nu poate decât să ne revolte, pentru că avem nevoie de o instituţie liberă, este Parlamentul României şi nu aş vrea ca dintr-un exces de zel să se transforme Parlamentul într-o unitate militară”, a spus Tomac la Parlament.

Acuză „apucături dictatoriale”

 

El a susţinut că aceste măsuri vor pune presiune şi pe grupurile parlamentare şi pe angajaţii Parlamentului.

„Cred că instituţia Parlamentului trebuie să dea dovadă de deschidere, iar faptul că cineva de la departamentul care are obligaţia să menţină ordinea în această instituţie nu şi-a făcut treaba nu trebuie sancţionaţi ceilalţi colegi din Parlament. Mi se pare o chestiune excesivă şi arată apucăturile dictatoriale pe care le are actuala majoritate, lucru cu care nu sunt de acord”, a afirmat liderul PMP. Tomac a spus că în şedinţa Birourilor reunite PSD a cerut sancţiuni pentru USR, deoarece a permis accesul protestatarilor, miercuri, în Parlament.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.