Ministerul Justiției, prin secretarul de stat Marieta Safta, a răspuns deputatului PNL de Suceava Angelica Fădor la interpelarea acesteia referitoare la problemele cu care se confruntă personalul din sistemul de probațiune.
Astfel, Ministerul Justiției susține că, în ceea ce privește promovarea sistemului de probațiune, angajarea de noi consilieri de probațiune și adoptarea noului statut al personalului de probațiune, în Programul de Guvernare 2018 – 2020, la capitolul „Justiție”, sunt incluse două măsuri care vizează în mod direct sistemul de probațiune și anume: consolidarea sistemului de probațiune ca formă de diminuare a populației din penitenciare și revizuirea Statutului Consilierilor de probațiune, precum și a Strategiei naționale în acest domeniu.
„De asemenea, în Calendarul de măsuri 2018-2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcelare și a condițiilor de detenție, în executarea hotărârii-pilot Rezmiveș și alții împotriva României, pronunțată de CEDO la 25 aprilie 2017, au fost incluse în mod distinct și următoarele acțiuni:
-adoptarea Statutului personalului de probațiune – proiectul de act normativ a fost avizat de departamentele specializate ale Ministerului Justiției, urmând să fie supus dezbaterii publice.
– finanțarea și ocuparea graduală a posturilor vacante existente în schema de personal – 106 posturi consilier de probațiune, 42 posturi personal contractual și 15 posturi personal în structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune. Pentru acest an, este în analiză posibilitatea finanțării a 207 posturi vacante, dintre care 106 posturi vacante de consilier de probațiune, 84 de posturi vacante de personal contractual, în serviciile locale și 17 posturi vacante de personal în structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune”, transmite Ministerului Justiției.
Totodată, se menționează că, prin Hotărârea Guvernului nr.282/2016, a fost aprobat planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, care cuprinde o serie de măsuri dimensionate atât pe consolidarea și creșterea capacității sistemului de probațiune precum și pe dezvoltarea unor documente strategice cum ar fi Strategia de dezvoltare a sistemului de probațiune și elaborarea Strategiei naționale de reabilitare a persoanelor față de care s-au dispus sancțiuni și măsuri comunitare.
În ceea ce privește asigurarea unor condiții adecvate de muncă, Ministerul Justiției face cunoscută preocuparea constantă pentru consolidarea capacității instituționale a sistemului de probațiune.
„Astfel, atât în documentele programatice interne existente, cât și în «Calendarul de măsuri 2018-2014 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție în executarea hotărârii-pilot Rezmiveș și alții împotriva României», pronunțată la CEDO la 25 aprilie 2017, au fost prevăzute, pe lângă măsurile privind politica de personal, măsuri privind asigurarea echipamentului IT, precum și măsuri care privesc extinderea spațiilor de birouri pentru personalul nou angajat și cel existent, astfel încât să se asigure desfășurarea efectivă și eficientă a activităților aferente supravegherii persoanelor aflate în executarea măsurilor și sancțiunilor neprivative de libertate.
În concluzie, arătăm că, deși sistemul național de probațiune se confruntă cu provocări majore în exercitarea actualelor competențe, Ministerul Justiției a identificat pârghiile necesare consolidării sistemului astfel încât acesta să devină unul eficient și să exercite în mod corespunzător competențele conferite prin lege”, mai transmite Ministerul Justiției.
Lasa un raspuns