Guvernul României a alocat, joi 12 iulie 2018, întreaga sumă solicitată pentru reparații la drumurile județene afectate de inundații, în valoare de 5.483.000 milioane lei.
La Milișăuți, vineri 13 iulie au început lucrările pentru construirea unui pod provizoriu peste râul Suceava, ca variantă pentru podul pe DN 2H, care în prezent este închis pentru traficul auto și pietonal.
Podul provizoriu se va realiza prin parteneriat public privat, pe baza unui protocol de colaborare încheiat joi, 12 iulie 2018, între Primăria Orașului Milișăuți și un agent economic.
Această soluție a fost discutată în Comitetul Local pentru Situații de Urgență Milișăuți, întrunit la data de 11 iulie, și aprobată în cadrul ședinței Consiliului Local Milișăuți, din data de 12 iulie 2018.
Se estimează că lucrările la podul provizoriu vor fi finalizate la mijlocul săptămânii viitoare.
Referitor la lucrările de reparații la podul peste râul Suceava de pe DN 2 H, care intră în competența Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, prefectul Mirela Adomnicăi a precizat că nu se poate merge în regim de urgență cu procedura de achiziții, întrucât au fost înaintate 4 oferte, care se deschid astăzi, iar evaluarea lor ar putea dura, nefiind excluse nici contestațiile.
Prefectura Județului Suceava continuă demersurile în vederea alocării de fonduri necesare remedierii distrugerilor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase, din perioada 28 iunie-9 iulie 2018.
La solicitarea Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice- MDRAP, pentru a se evita dubla finanțare, au fost scăzute din raportările primăriilor sumele pentru obiectivele de investiții prinse prin PNDL și PNDL2. În acest context, suma necesară celor 53 de UAT-uri pentru remedierea pagubelor provocate de inundații în infrastructură se cifrează la 36.445.000 lei.
Cinci familii din Slatina și Broșteni vor primi câte 5000 lei de la Guvern
Cinci familii din Slatina și Broșteni cu casele afectate de inundații vor beneficia de un ajutor financiar, din partea Guvernului, în valoare totală de 25.000 lei (5000 lei de fiecare).
Banii vor fi acordați conform HG nr. 480, din 5 iulie 2018, privind “acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile din perioada iunie-iulie 2018”.
Conform raportului privind valorile estimative ale pagubelor în infrastructură, raport înaintat de comisiile numite prin ordin de prefectul Mirela Adomnicăi, în județul Suceava au fost afectate 8 case aparținând unor familii din Slatina, Broșteni, Mănăstirea Humorului și Ostra.
În urma anchetelor sociale realizate la fața locului de reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava-AJPIS, s-a constatat că 5 din cele 8 familii cu casele afectate -4 familii din Slatina și una din Broșteni- au locuințele avariate și se află în risc de excluziune socială.
Raportul realizat de AJPIS în urma anchetelor sociale a fost înaintat către ministerul Muncii și Justiției Sociale care va aloca, prin AJPIS Suceava, 25.000 lei pentru ajutorarea celor 5 familii.
Potrivit Direcției Agricole Suceava, valoarea pagubelor produse culturilor agricole, ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase din lunile iunie-iulie 2018, este de 136.300 lei. A fost afectată o suprafață de 1280 ha, cele mai mari pagube fiind la culturile de porumb, grâu și secară.
Lasa un raspuns