Viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi a anunțat că joi, 26 iulie, va fi dezbătură în ședința de C.L. un proiect de actualizare a criteriilor de atribuire a acestora, în așa fel încât noua H.C.L. să cuprindă ultimele modificări legislative.

După aprobarea hotărârii, persoanele care au depus dosare vor fi înștiințate că acestea trebuie reactualizate.
Pentru a mă asigura că în toamnă vom putea repartiza locuințele, am făcut o vizită inopinată pentru a verifica dacă se respectă graficul. 
Am găsit 19 muncitori în șantier care lucrau la placarea soclului și la mici retușuri în apartamente, șeful lor de echipă garantându-mi cu argumente că se vor încadra în termen”, a transmis Harșovschi.
Acesta a precizat și faptul că, în paralel cu aceste lucrări, municipalitate de ocupă de lucrările privind utilitățile, respectiv apă, canal, termoficare și alimentare cu energie electrică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.