Cătălin Nechifor, președintele filialei sucevene a Partidului Pro România, a prezentat o parte din membrii organizației, oameni care fac parte din nucleul principal al partidului.
Este vorba despre Luminița Chihai, economist, fost președinte CECAR Suceava, care se va ocupa de organizația de femei a partidului, dar și de departamentul legat de politici fiscale, de Corneliu Popovici, fostul lider al PMP Suceava, care va avea funcția de secretar general al organizației județene și se va ocupa de domeniul economic, de Dumitru Măreșincă, inginer, actual director executiv al Camerei de Comerț și Industrie Suceava, care se va ocupa de zona economică și de zona de reprezentare externă, și de Aurelia Turenschi, ingineră, care va face parte din echipa de coordonare Pro România pe partea de tineret și pe partea de social-media.
„Aceștia sunt o parte din oamenii care fac parte din nucleul principal al partidului. Lucrăm foarte intens în teritoriu, pentru a crea organizații, pentru a găsi oameni, a forma nuclee, și sunt convins că atât în Suceava, cât și în întreaga Românie, oamenii și-au dat seama de promisiuni deșarte, de proiecte care au fost ”aruncate” mediatic doar pentru a câștiga voturi, și cred că pot face o evaluare foarte concretă, să spună cine a făcut, cine n-a făcut și dacă putem să avem încredere în cei care spun ceva în politica suceveană și românească”, a declarat Cătălin Ioan Nechifor.
Luminița Chihai, cea care se va ocupa de organizația de femei a partidului, spune că a ales Partidul Pro România deoarece crede că lucrurile se pot schimba.
„Am ales această cale în ideea că lucrurile se pot schimba. Am ales această cale pentru că mi-a plăcut echipa pe care Victor Ponta a ales-o pentru lansarea de la București, pentru coordonare. Sper să nu fiu nevoită să fac compromisuri și sper ca platforma pe care și-o alege partidul să fie dusă la îndeplinire și sper să nu dezamăgesc”, a spus Luminița Chihai.
Corneliu Popovici a vorbit despre faptul că era decis să se retragă din activitatea politică, dar Cătălin Nechifor și echipa Pro România l-au convins că încă mai sunt șanse să se producă o schimbare în bine.
„Eram decis să mă retrag din viața publică, însă relația pe care am avut-o pe parcursul anilor cu Călălin Nechifor, echipa care s-a așezat în jurul lui, în jurul Pro România, m-a făcut să cred că acea schimbare despre care vorbeam în anii anteriori se poate face de această dată, prin Pro România și sunt convins de asta. Suceava este un județ important la nivel de țară și trebuie să dea un semnal de schimbare în ceea ce urmează a fi pe scena politică în anii următori”, a transmis Corneliu Popovici.
Deputatul Cătălin Ioan Nechifor s-a alăturat formațiunii politice Pro România, condusă de fostul premier Victor Ponta, în luna mai, când a spus că nu dorește să construiască o echipă cu oricine și oricum, ci își dorește o echipă care să creadă în valori.
Până în acest moment, Partidul Pro România are în județ aproximativ 300 de membri și simpatizanți, iar cei care doresc să se înscrie în partid trebuie să fie onești, cu experiență și să dorească să facă ceva pentru România. Săptămâna viitoare, cei mai vechi membri își vor primi legitimațiile.
Lasa un raspuns