Volumul tăierilor ilegale în pădurile de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înregistrat o scădere de 19,67% în primele șase luni ale anului, comparativ cu primul semetru din anul trecut. Astfel, în primul semestru din acest an s-au înregistrat 15.623 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva față de 19.450 de metri cubi în perioada similară a anului trecut.
Se confirmă astfel tendința de diminuare semnificativă a volumului tăierilor ilegale în pădurile proprietate publică a statului, înregistrată în ultimii doi ani.
Pentru a preveni tăierile ilegale, angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au efectuat în total, în primele șase luni, 45.862 de acțiuni de control la circulația materialului lemnos, din care 8.899 au fost efectuate împreună cu Poliția Română. De asemenea, au fost efectuate alte 113 controale la instalațiile de debitat masă lemnoasă, 73 fiind efectuate împreună cu polițiști, în baza protocoalelor de colaborare.
În total, au fost constatate 813 infracțiuni silvice, din acestea fiind soluționate până în prezent 15. Totodată, au fost constatate 6.118 de contravenții silvice, valoarea totală a amenzilor fiind de 12.892.236 de lei, fiind confiscați și 8.166 de metri cubi de lemn.
Valoarea totală a pagubelor provenite din tăieri ilegale și pășunat abuziv se ridică la 6.974.695 de lei.
În schimb, numărul agresiunilor asupra personalului silvic ce asigură paza pădurilor se menține la un nivel ridicat, 20 de angajați ai Romsilva fiind agresați în primele șase luni ale anului, 8 având nevoie de îngrijiri medicale. Îngrijorător este faptul că pentru prima oară s-au înregistrat cazuri în care grupuri infracționale au acționat premeditat împotriva personalului silvic, în județul Caraș – Severin trei angajați ai Romsilva fiind agresați și apoi amenințați de un grup specializat în furturi de material lemnos din zona Anina, iar în județul Suceava o proprietate a unui pădurar a fost incendiată de presupuși infractori, cazurile fiind cercetate în prezent de organele de cercetare penală.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pe baze contractuale pentru aproximativ 1 milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.
Lasa un raspuns