Miercuri, 29 august, în jurul orei 13:45, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, în comuna Dumbrăveni, o femeie de 25 de ani, din județul Botoșani, a surprins și accidentat ușor un minor de 10 ani, din localitate, care, fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure.
Potrivit IPJ Suceava, victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.