Baza Sportivă Stadium Yanis din Vatra Dornei va găzdui, în perioada 13-21 octombrie, cea de-a şaptea ediţie a Cupei Aqua Carpatica la minifotbal.
Competiţia, devenită deja o tradiție, aduce, o dată cu ediția de anul acesta, și câteva noutăți. În primul rând, se pot înscrie practicanţi de minifotbal din întreg județul Suceava (cu domiciliul stabil-nu se acceptă vize de flotant), nu doar din Bazinul Dornelor, așa cum condiționau organiatorii până acum. De asemenea este permis și accesul fotbaliştilor legitimaţi, însă doar a celor din ligile a IV-a și a V-a, fiecare echipă putând înscrie maxim 10 jucători în lot.
Într-un comunicat de presă, Doru Bighiu, managerul turneului, a precizat că: „înscrierile se pot face până pe data de 10 octombrie la Stadium Yanis din cartierul Unirii sau la Magazinul MaxiSPORT din centrul municipiului Vatra Dornei, pe aleea pietonală! Având în vedere modificarea privind domiciliul, înscrierile se pot face și online, pe adresa cupa.aquacarpatica@gmail.com”
La rândul său, directorul tehnic al competiției, profesorul Ionel Nemeș, de la CSM Dorna, a precizat că „dosarul de înscriere trebuie să conţină numele echipei şi al persoanei de contact (cu număr de telefon), numele jucătorilor (cu mențiunea <legitimat Liga IV/V> și numele echipei unde evoluează, acolo unde este cazul ) precum şi copii ale buletinelor jucătorilor din lot. Limita minimă de vârstă este de 16 ani. De asemenea, întrucât competiția se desfășoară după regulamentele Federației Române de de Minifotbal, jucătorii au obligația de a avea asupra lor un act de identitate valabil, cu poză (C.I., pașaport, permis de conducere), în vederea verificării identității acestora, înainte de desfășurarea jocului, precum și o a deverință medicală individuală emisă în anul 2018. Sunt valabile legitimațiile proprii cu parafa medicală și ștampila unității medicale emitente. În cazuri excepționale, se acceptă și tabelul nominal cu jucătorii, cu parafa medical în dreptul fiecărui jucător, ștampilat de unitatea medicală emitentă.”
Cei interesați mai trebuie să știe că pentru înscrierea online, este necesară scanarea tuturor documentelor și expedierea sub formă arhivată pe adresa cupa.aquacarpatica@gmail.com. Informaţii suplimentare se pot obţine la 0721177557.
Tragerea la sorţi şi şedinţa tehnică sunt programate pentru vineri, 12 octombrie, ora 19.00, la Yanis Sport Pub, lângă Baza Sportivă (va fi necesară prezența unui reprezentant al fiecărei echipe).
Meciurile din faza grupelor sunt programate pentru zilele de 13-14 octombrie, iar faza finală, în 20-21 octombrie!
#Câștigătoarea acestei ediții va fi recompensată cu 4.000 de lei
Aqua Carpatica, sponsorul competiţiei pune la bătaie, şi anul acesta, premii substanţiale, așa după cum ne-a mărturisit Stelian Chiforescu, președintele Carpathian Springs, fondul total de premiere fiind majorat cu peste 30% față de ediția precedentă. „Ne dorim un turneu cât mai atractiv pentru echipele din județ. Sperăm la o nouă ediție reușită și la o participare cât mai numeroasă” a mai declarat omul de afaceri dorenan.
Locul 1 va fi recompensat cu 4.000 de lei, locul 2 va primi 2.000 de lei, locul 3, 1.500 de lei, iar echipa care va pierde finala mică se va alege cu 1.000 de lei. De asemenea, vor primi distincţii importante şi fotbaliştii care se vor remarca în mod deosebit pe durata turneului, cel mai bun portar, cel mai bun jucător şi golgheterul întrecerii urmând să fie recompensaţi de către organizatori. Premii speciale vor fi acordate, la fel ca şi la ediţiile precedente, şi celor mai tineri dintre jucătorii care se vor evidenţia pe durata competiţiei, urmând să fie recompensată şi echipa cu media de vârstă cea mai scăzută. Fondul total de premiere se ridică la aproximativ 3.000 de euro!
Finalele sunt programate duminică, 21 octombrie, de la ora 13.00!
Anul trecut au fost înscrise 16 echipe.
Lasa un raspuns