Primarii din județ sunt așteptați joi, 13 septembrie, începând cu ora 9,  la Popasul Turistic „Bucovina”, la întalnirea cu președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, unde se vor pune în discuție modificările din administrația publică locală.

Președintele ACoR Suceava, Vasile Cozan, a declarat că unul dintre cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi se referă la Monitorul Oficial Local, o aplicație care urmează să simplifice considerabil procedura de publicare a unui document în Monitorul Oficial.

„Primarii știu că până acum erau nevoiți să ducă documentele la Consiliul Județean pentru a fi transmise ulterior către Monitorul Oficial, această procedură fiind uneori și de durată. Lucrurile se vor schimba cu această aplicație, iar pe agenda întâlnirii se vor afla și alte subiecte de interes pentru reprezentanții administrației publice locale. Îi așteptăm pe toți colegii noștri să ia parte la această întâlnire, pentru a discuta și despre problemele inerente cu care se confruntă și pentru a încerca să găsim împreună soluții ”, a declarat președintele ACoR Suceava, Vasile Cozan.

De asemenea, la întâlnire se va discuta și despre accesarea fondurilor trasfrontaliere, aici participând și reprezentanți ai AFIR care vor prezenta noile oportunități de accesarea a fondurilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.