Ziua internaționala a persoanelor vârstnice a fost marcată în mod festiv de Consiliul județean al persoanelor vârstnice, în sala „Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ.
Alături de președintele acestui consiliu, Vasile Palaghian, președinți ai unor asociații de pensionari și de sutele de pensionari prezenți în sală, la eveniment participă deputata Maricela Cobuz, prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, vicepresedintele CJ, Gheorghe Niță, primarul Ion Lungu.
La deschiderea reuniunii, copii din sistemul de protecție al Direcției Gnerale de Asistență Socială și Protecția Copilului au oferit flori de toamnă participanților la eveniment.
Ziua de 1 octombrie este consacrată ca Zi internațională a persoanelor în vârstă, de către Organizaţia Naţiunilor Unite, din februarie 1991. Câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.
Lasa un raspuns