Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Baia, au intervenit în noaptea de joi spre vineri, cu două autospeciale de stingere și o autocisternă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Bogata, comuna Baia.
Incendiul a fost anunțat joi, 25 octombrie, la ora 23:32.
Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga clădire și la locuința învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 2:00.
Au ars: acoperișul casei de locuit pe aproximativ 170 mp, aparate electrocasnice, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn și din PVC, articole de îmbrăcăminte și altele. Pereții portanți ai casei s-au degradat.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii de locuit și casa învecinată.
Lasa un raspuns