Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava în perioada 31.10.- 01.11.2018, echipe de control formate din polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi specialişti ai Gărzii Forestiere Suceava au organizat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţ, care desfăşoară activități de exploatare, transport, debitare şi comercializare a materialului lemnos.
Au fost efectuate controale la două societăți societăţi comerciale și au fost aplicate 4 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 17.500 lei, toate la Legea nr.171/2010 republicată.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost confiscați 229,05 m.c. material lemnos, ncherestea de esență rășinoase, lemn de foc din specia foioase și lemn rotund, în valoare totală de 122.426 lei.
În urma controlului efectuat la o societate comercială din comuna Moldovița, echipa de control a constatat lipsa din gestiunea depozitului a cantităţii de 22,98 m.c cherestea de esență răşinoase şi a 5,91 m.c. lemn de foc foioase, deţinerea fără provenienţă legala a cantităţii de 4,24 m.c. lemn rotund de esență răşinoase în valoare de 729 lei și expedierea fără proveniență legală, conform normelor legale a 145,77 m.c. cherestea de esență răşinoase, a 37,14 m.c. lemn lucru şi a 13,01 m.c. lemn de foc de esență fag. În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a societății pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 și confiscarea materialului lemnos tranzacționat prin încălcarea normelor legale incidente.
Lasa un raspuns