Marți, 13 noiembrie, în jurul orei 11.15, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei  Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul ucrainean O. D., în vârstă de 24 de ani, conducând un microbuz marca Volkswagen, înmatriculat în Polonia.

Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în podeaua microbuzului, cantitatea de 850 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană.

Tot ieri, 13 noiembrie  a.c., în jurul orei 18.00, s-a prezentat în același punct de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român P. S., în vârstă de 35 de ani, în calitate de pasager într-un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina.

Acționând în baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din  poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bancheta din spate  a microbuzului, cantitatea de 190 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

În ambele cazuri, ţigările în valoare totală de 1.560 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar  cele  două persoane  au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei fiecare.

 Totodată, microbuzul marca Volkswagen a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea un spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.

Față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.