Reprezentanții primarilor nu au găsit rezolvarea problemelor ce le reclamă la proiectul de buget după întâlnirea de miercuri cu Liviu Dragnea. Aceștia au transmis că joi, 7 martie, vor încerca să retușeze situația la Ministerul Finanțelor.
”Domnul Dragnea a venit să ne învețe matematică. Nu cea pe care o știm noi din clasa a treia, și să ne explice cum nouă ne cresc veniturile, dar în realitate ele scad…”, a spus, la Digi 24, Adrian Dobre, primarul din Ploiești.
”Ticăloșia e că permanent se discută despre centralizare, în campanie, la congrese. În realitate, primul pas e finanțarea, independența financiară. Ce s-a întâmplat în 2018 e dezastrul administrație locale”, a precizat Robert Negoiță, primarul sectorului 3 din București.
Potrivit Pro TV, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a relatat cum Dragnea le-a transmis primarilor ”să dea oameni afară și să modernizeze serviciile sociale”.
”Nu vorbim despre culoare politică. Aici este lovitură pe tot sistemul de administrație”, a adugat edilul-șef din Arad.
Lasa un raspuns