Joi, 14 februarie, în jurul orei 11.10, o patrulă din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei a oprit pentru control, pe DC Dornișoara din comuna Poiana Stampei, autoutilitara condusă de un localnic de 40 de ani care transporta material lemnos.

Potrivit IPJ Suceava, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 3,10 m.c. lemn de foc de esență rășinoase.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 340 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Dorna Candrenilor.

 Tot joi, în jurul orei 13.00, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control, pe DJ 176 din comuna Moldovița, autoutilitara condusă de un bărbat de 26 de ani, din comuna Sucevița, care transporta material lemnos.

Potrivit IPJ Suceava, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 1,80 m.c. lemn de foc de esență foioase.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.