Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, se alătură inițiativei bucovineanului Ștefan Mandachi. Chirica a precizat că pe 15 martie, la ora 15.00, va opri activitatea, timp de un sfert de oră în Primărie.
„Eu voi fi primul dintre cei care vor opri activitatea pentru că trebuie să atragem atenția asupra necesității construirii de autostrăzi. Așa cum spuneam, nu numai Autostrada A8 este importantă, Autostrada Moldova, ci toată țara are nevoie de rețea de autostrăzi, pentru că avem nevoie să ne dezvoltăm în primul rând. Ecoul nu cred că va fi de o rezonanță mare pentru că despre această necesitate se vorbește de prea multă vreme. Probabil, s-a erodat în mintea celor care trebuie să decidă acest subiect, dar, cel puțin, vom reuși să atragem atenția Comisiei Europene că a devenit o problemă națională lipsa autostrăzilor și că ar trebui să abordăm următoarea etapă de finanțare europeană într-un mod mult mai responsabil”, a spus Mihai Chirica
Lasa un raspuns