Doi crescători de porumbei din Belgia au dat lovitura. Unul dintre exemplarele lor tocmai a fost adjudecat la licitație pentru o sumă incredibilă, peste un milion și 250 de mii de euro.

Un chinez, probabil foarte bogat, a ținut morțiș să-l aibă pe Armando – acesta e numele porumbelului vedetă – și nu s-a uitat la bani.

Precedentul record mondial era de … “numai” 400.000 de euro.

Cu un sfert de oră înaintea încheierii licitaţiei, creşte tensiunea acasă la familia Verschoot, în Flandra. De dimineaţă, porumbelul Armando valora 532.000 de euro, o sumă oricum impresionantă. Însă doi chinezi au continuat licitaţia şi s-au întrecut în oferte.

Chiar în timp ce Joel Verschoot și fiul lui, crescătorii de porumbei, stăteau de vorbă cu reporterul, preţul licitat pentru Armando urca ameninţător.

Reporter: Armando simte ce se întâmplă?
Crescător: Da, cred că simte puțin stresul…
Crescător: Simte, pentru că l-am scos din volieră, trebuie să-l arătăm tot timpul. Pentru el, cel mai bine e să rămână în volieră.

Joel nu mai poate să rămână afară, aşa că între înăuntru ca să urmărească licitaţia transmisă în direct. Când Armando a ajuns la un milion de euro, au desfăcut şampania.

Însă cei doi chinezi foarte bogaţi ţineau morţiş, fiecare, să pună mâna pe porumbelul vedeta. Aşa că au continuat războiul ofertelor până la…

Crescător: Sunt copleșit… 1.252.00! Nu m-aș fi așteptat să ajungem atât de departe.
Reporter: Ești emoționat, nu-i așa?
Crescător: Da.
Reporter: Ce faci acum că vei obține atâția bani?
Crescător: Chiar că nu știu…

Armando a fost adjudecat pentru un preţ record. Este de trei ori mai mare decât al celui mai scump porumbel vândut vreodată în lume, până la el.

Săptămâna aceasta va pleca spre noul proprietar, în China. Cu avionul, în condiţii speciale de transport, că doar este … VIP. (Sursa: Pro Tv)

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.