Vineri, 5 aprilie, a.c., ora 17.55, în timp ce acționa pe strada Ştefan cel Mare din orașul Vicovu de Sus, o patrulă de poliție a oprit pentru control autoutilitara înmatriculată în străinătate condusă de un bărbat de 42 de ani din comuna Frătăuţii Noi, care transporta material lemnos.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material transportată și cea din avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta cantitatea de 4,40 m.c. lemn de foc de esență foioase și nu cea consemnată în documente.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic.
Totodată, pentru lipsa poliției de asigurare RCA, conducătorul auto a fost sancţionat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei și i s-au reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale vehiculului.
Lasa un raspuns