Viorica Dăncilă a explicat că nu a ajuns, joi, la mitingul de la Iași, pentru că și-a propus să viziteze cât mai multe județe, iar membrii cabinetului s-au împărțit.
„Pentru că am încercat să acoperim mai multe judeţe din ţară şi atunci o parte au mers la mitingul de la Iaşi, o parte am venit în judeţele din altă zonă a ţării, tocmai pentru a încerca să avem o acoperire cât mai mare. Timpul nu este în favoarea noastră şi de aceea încercăm să ajungem în toate judeţele ţării, nu numai noi aici, avem şi alţi miniştri care sunt în alte judeţe, de aici vom pleca şi noi în alte judeţe, astfel încât să putem să luăm contact cu oamenii, să vorbim cu cetăţenii şi să vedem ce îşi doresc de acum încolo şi care este opinia lor”, a declarat Viorica Dăncilă, la Arad.
„Am vrut să vedem care sunt problemele, am vrut să vedem cum este implementat programul de guvernare, am vrut să vedem dacă ne încadrăm în termene pentru obiectivele care vor fi construite în judeţul Arad”, a completat premierul.
Sursa: www.stiripesurse.ro
Lasa un raspuns