În perioada 14 -16 mai 2019, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.
În cadrul acțiunilor au fost constatate 3 infracțiuni și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.000 lei.
De asemenea, au fost confiscați 53,23 m.c. material lemnos în vederea stabilirii provenienţei, în valoare de 22.986 lei.
Spre exemplu, la data de 15 mai 2019, cu ocazia controlului efectuat la sediul unei societăți comerciale din comuna Dorna Candrenilor, echipa de control a constatat faptul că, agentul economic a încălcat normele legale în domeniu, fiind tăiați 4 arbori din specia molid, care nu prezentau amprenta circulară a dispozitivului special de marcare. Astfel, în urma inventarierii, specialiștii silvici au stabilit un volum de 1,635 m.c. material lemnos în valoare de 352 lei. Pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, societatea comercială a fost sancționată contravențional, fiind aplicate 3 amenzi în valoare de 7.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.
De asemenea, la data de 16 mai 2019, a fost depistată pe raza comunei Vama, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 35 de ani din comuna Slatina, care transporta pentru o firmă din comuna Pojorâta conform avizului de însoțire, cantitatea de 31,48 m.c. lemn rotund de esență rășinoase, care însă, nu corespundea din punct de vedere al speciei cu cel din documente. Totodată, echipa de control a constatat faptul că, societatea emitentă a documentelor nu a respectat procedura de raportare a datelor în aplicația informatică, fiind consemnate numere de înmatriculare diferite față de cele existente pe mijlocul de transport. În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a societății comerciale pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, fiind aplicate 2 amenzi în valoare de 6.000 lei, iar materialul lemnos transportat în valoare de circa 9.500 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Vama.
De altfel, la data de 16 mai 2019, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, ai Direcției Silvice Suceava și ai Ocolului Silvic Privat „Bucovina” au efectuat un control în suprafața de fond forestier din comuna Vicovu de Jos, ocazie cu care, au fost identificate 88 de cioate provenite din tăierea unor arbori de esență rășinoase, valoarea prejudiciului urmând să fie stabilită de organele silvice. În cauză s-a întocmit dosar penal față de autori necunoscuți sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept” și „furt de arbori”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns