Marți, 21 mai, în cadrul unei cauze instrumentate de către polițiștii din cadrul S.I.C.E.- Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, din care 4 pe raza județului Suceava și 2 pe raza județului Bacău, fiind vizate diferite locații folosite pentru depozitarea țigaretelor de proveniență extracomunitară.
Ulterior perchezițiilor, 3 dintre persoanele implicate au fost conduse la sediul I.P.J. Suceava pentru audieri și activități specifice, urmând ca la sfârșitul acestor activități să fie dispuse și propuse măsuri procedurale în consecință, conform competențelor.
Întreaga cantitate de 14.400 țigarete de proveniență extracomunitară identificată cu ocazia perchezițiilor, a fost indisponibilizată, urmând ca pentru această cantitate cât și pentru țigaretele capturate pe timpul cercetărilor, să fie calculate sumele cu care a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului, în vederea aplicării măsurilor asiguratorii.
Urmare activităților desfășurate în cadrul dosarului penal, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41 ani, din com. Cleja, jud. Bacău.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii de poliție judiciară din cadrul S.I.C.E – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităților infracționale, precum și în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Lasa un raspuns