Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a întâlnit vineri, 21 iunie, cu Nicos Hadjistephanou, primar al orașului Karavas din Cipru, care a venit însoțit de membri ai Centrului Federației Europene pentru UNESCO conduşi de Daniela Popescu. Întâlnirea a avut ca scop dezvoltarea unei colaborări între cele două orașe pe linie culturală, educațională și turistică.

„În urma discuțiilor, domnul primar Nicos Hadjistephanou a propus o colaborare cu municipiul Suceava. În principiu suntem de acord cu propunerea sa, urmând să dezvoltăm un parteneriat în domeniul cultural, turistic şi educațional. A fost o întâlnire cordială şi partea cipriotă a fost foarte încântată de vizita pe care a facut-o în orașul nostru”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.