PSD Suceava îi răspunde senatorului Daniel Cadariu, care a susținut că Guvernul PSD pedepsește din nou județul Suceava, iar reaua voință, minciunile și incompetența guvernării social-democrate lovesc fără milă și în școala suceveană.
Redăm integral comunicatul transmis de PSD Suceava:
„Este deja cunoscut și sucevenii știu asta, că cei care scriu pentru PNL, să nu aibă ca și material bibliografic decât comanda celui care plătește. Ce dorim să spunem? Simplu: parlamentarul PNL comandă tema articolului și unii care scriu execută, adică scriu.
Dacă pe cei care scriu ii înțelegem, pentru că aceștia nu fac decât să-și câștige pâinea cea de toate zilele, pe cei care semnează aceste pseudo-comunicate, sub nicio formă nu.
Pentru informarea corectă a celor care mai citesc încă aceste știri, dorim să restabilim adevărul și totodată să-i transmitem și dlui senator Cadariu datele corecte. Asta așa, pentru cultura domniei sale… Deci iată datele exacte:
Prin Hotărârea nr. 363/30 mai 2019, Guvernul României a aprobat repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației Naționale pe anul 2019, pentru finanțarea unor lucrări de amenajare a unor grupuri sanitare și asigurarea cu utilități a acestora. Condițiile de acordare a finanțării sunt următoarele:
– unitatea de învățământ să fie cuprinsă în rețeaua școlară;
– unitatea de învățământ să nu fie propusă pentru comasare, astfel încât sa fie desființată locația unde se vor realiza lucrările de investiții pe o perioadă de cel puțin 8 ani;
– să se țină cont de starea tehnică a clădirii (să nu fie propusă spre demolare în următorii 8 ani);
– imobilele în care funcționează unitățile de învățământ preuniversitar trebuie să fie înscrise în domeniul public local, în administrarea consiliului local (adică să nu fie închiriate, concesionate);
– imobilele nu trebuie să facă obiectul unei revendicări sau litigiu;
– să nu fie cuprinse în alte programe de finanțare pentru acest tip de lucrări;
– pentru unitățile care funcționează cu efective reduse de elevi se va ține seama dacă, în conformitate cu OMEN nr. 5235/2018, vor fi supuse procesului de organizare și din cauza neîncadrării în costul standard per elev, elevii/copiii vor fi mutați la școala de centru, luându-se în calcul posibilitatea de dotare cu microbuze școlare.
Din lista celor 76 de unități de învățământ care dețin grupuri sanitare fără apă curentă și fără canalizare, 29 au prevăzute sume prin HG 363/2019 iar 47 de unități se încadrează în alte forme de finanțare sau condiții, după cum urmează:
- 30 de unități sunt cuprinse în programe de reabilitare PNDL I și II;
- 6 unități sunt cuprinse în programe de reabilitare cu finanțare de la UAT-uri;
- 1 unitate este cuprinsă într-un program REGIO;
- 3 unități sunt propuse pentru demolare;
- 1 unitate este propusă pentru desființare și 6 unități funcționează în spații închiriate.
Deci iată adevarul dle Cadariu! Am dori acum să vă adresam și noi câteva întrebări la care așteptăm răspuns public, dle senator:
– Oare guvernul PD-L și Consiliu Județean din perioada 2008-2012, al cărui vicepreședinte ați fost, aveau cunoștință despre școlile la care faceți referire? Dacă ați știut ce ați făcut dle senator pentru a îmbunătăți condițiile de studiu? Va lăudați ca ați adus 1 miliard de euro, oare pe ce i-ați cheltuit ?
– Atunci când ați luat sediul grădiniței de pe aleea Trandafirului și l-ați transformat în sediul PNL v-ați gândit la copii?
– Modalitatea de transfer a grădiniței, de la MEN la partid,o fi fost una legală din punct de vedere legal și moral?”
Lasa un raspuns