Deputatul Pro România Ioan Cătălin Nechifor se preocupă de programul Suceava Utilități și Mediu la Standarde Europene și le solicită președintelui PSD Suceava, Ioan Stan, președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Futur și prefectului județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi să se întâlnească pentru a găsi soluții. În fapt, deputatul sucevean dorește să găsească soluții pentru ca cele 61 de unități administrativ teritoriale sucevene să se poată dezvolta și să nu mai plătească pentru un proiect greșit făcut de președintele CJ de la vremea aceea, Gavril Mîrza.
„Le cer lui Stan, lui Flutur, prefectului și cui o mai vrea să avem o întâlnire tehnică, nu politică și nu din dorința de a urechea pe careva, pe subiectul Utilități și Mediu la Standarde Europene în Suceava. Cred că e nevoie de o solidaritate, de un front comun și le cer celor care pot să aducă lucruri bune în proiectul ăsta să avem o discuție și să punctăm ce este de punctat”, a conchis deputatul Nechifor.
Deputatul sucevean a ironizat și modul în care acționează ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, care a susținut recent că „putința” se află la el, iar la restul doar „dorința”.
Pentru realizarea investiţiilor în cadrul proiectului judeţean de utilităţi, CJ Suceava a obţinut în 2004 un credit cu garanţii guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanţatorul fiind Deutche Bank A.G. Londra, cu care administraţia judeţeană a semnat un contract de împrumut ce prevede rambursarea creditului în 25 de ani, cu o perioadă de graţie de cinci ani, cu o dobândă de 3,975%, la care se adăuga rata Eurobor. Comisionul de aranjare a fost negociat la 1,05%, iar comisionul de neutilizare, la 1,5%.
Conform contractului, prin implementarea acestui proiect, urmau să beneficieze de gaz metan 61 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.
Lasa un raspuns