Treizeci de parlamentari au inițiat la Senat un proiect de lege care modifică OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel încât trotinetele electrice să fie recunoscute ca vehicule din categoria celor care pot circula cu o viteză de până la 40 km/h, fără deținerea unui permis de conducere.

În acest moment, legislația prevede ca pentru vehiculele care circulă cu o viteză mai mare de 24 km/h, conducătorul trebuie să aibă 18 ani și să dețină un permis de conducere. În plus, cu trotineta electrică nu se poate circula, conform normelor actuale, nici pe trotuar, ci doar pe carosabil, astfel că ar fi necesară înmatricularea vehiculului. Firmele care comercializează sau închiriază astfel de vehicule au găsit, momentan, “o portiță” în lege și au prevăzut trotinetele electrice cu o viteză maximă la 24 de km/h, adică cu o unitate sub cea care transformă trotinetele electrice în mopede, deşi constructiv pot depăşi uşor această viteză.

Vidul legislativ face ca cei care folosesc trotinete electrice să o facă pe riscul lor, nefiind clar unde trebuie să circule cu ele şi nici ce obligaţii au în cazul în care sunt opriţi de către poliţie în trafic, mai susțin inițiatorii proiectului.

Proiectul de lege defineşte trotineta electrică ca fiind vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 40 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW.

Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

După punctul 10 al articolului 6 se introduce un nou punct 101, cu următorul cuprins:

(101) Trotinetă electrică – vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 40 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW.

Punctul 26 al articolului 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(26) Pista pentru biciclete – subdiviziunea părţii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separata de drum, special amenajată, semnalizată şi marcată corespunzător, destinată numai circulaţiei bicicletelor, mopedelor şi a trotinetelor electrice.

Proiectul prevede ca tinerii sub 18 ani care conduc trotinete electrice să poarte obligatoriu cască de protecție. Conducerea unui astfel de vehicul nu este permisă însă sub vârsta de 14 ani.

Alineatul (2) şi (3) al articolului 70 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2) Pentru a conduce o bicicleta sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

(3) Bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

Pentru a intra în vigoare, inițiativa legislativă trebuie dezbătută mai întâi la Senat, apoi votată în plenul Camerei Deputaților.

 

 

 

Sursa: www.legestart.ro

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.