Președintele Asociației Municipiilor din România și primarul Sectorului 3 București, Robert Negoiță, l-a lăudat pe primarul municipiului Suceava, Ion Lugu, într-o emisiune televizată de la un post național.
Întrebat de moderator de ce orașele din vestul țării sunt mult mai dezvoltate decât restul din țară, Negoiță a subliniat că nu este o regulă general valabilă, întrucât, dacă primarii sunt gospodari, orașele arată bine. Ca examplu de orașe bine gestionate, primarul Sectorului 3 a dat, între altele și Suceava.
„Sunt orașe bine gestionate și în sud și în est. De exemplu, Craiova e un oraș gestionat bine. Mie îmi place cum arată Craiova, Râmnicu Vâlcea, îmi place cum arată Suceava și Vasluiul”, a spus Robert Negoiță.
Negoiță l-a felicitat pe primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, pentru modul în care face administrație, spunând că numai un om gospodar poate face o localitate să arate bine.
„Am fost acum două luni la Suceava: Felicitări domnului primar. Nu e din PSD și nu mă interesează treaba asta, dar e un om serios, un gospodar. Asta trebuie să aibă un oraș: un primar gospodar”, a spus primarul Sectorului 3.
Lasa un raspuns