Gheorghe Dincă, cel supranumit „monstrul” din Caracal, nu a părut dispus, în timpul audierilor, să ofere prea multe detalii despre crimele pe care el spune că le-a comis. Mai mult, individul suspectat că le-a răpit, sechestrat și ucis pe Luiza și Alexandra, a avut o solicitare, cel puțin ciudată, în timpul anchetei.
Dincă a solicitat să fie audiat numai de bărbați, din motive numai de el știute. Bărbatul a refuzat să discute cu Giorgiana Hossu, procurorul-șef adjunct al DIICOT, care a fost prezentă în primele zile la Caracal și a condus ancheta procurorilor.
Pe de altă parte, ies la iveală amănunte de la audieri. Gheorghe Dincă a dat pe 9-10 pagini declarații despre modul în care le-a ucis pe Luiza și Alexandra. Amănunte puține, fără a spune prea multe detalii.
Motiv pentru care acum, la o săptămână de când povestea a devenit publică, anchetatorii nu au prea multe date. Azi, la Caracal, polițiști de la Serviciul Omoruri din București și specialiști de la Criminalistică au cercetat, centimetru cu centimetru, curtea și casa, monstrului.
Au fost ridicate saci cu haine și au fost găsite alte oase și pete de sânge, care au fost deja trimise pentru expertizare la INML.
În plus, tot vineri, surse apropiate anchetei au anunțat găsirea telefonului Alexandrei, care era întreg, cu bateria înăuntru. În urma expertizării aparatului s-ar putea reface traseul urmat de nepoata lui Alexandru Cumpănașu, în ziua dispariției.
sursa: www.stiripesurse.ro
Lasa un raspuns