Sucevenii sunt așteptați joi, 15 august, să participe la parada cu făclii a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”. Potrivit organizatorilor, startul paradei va fi dat la ora 20:30, din Cartierul Obcini.
Parada se va desfășura pe următorul traseu: Cartier Obcini (str. Stațiunii colț cu Gavril Tudoraș) – Bd. Gavril Tudoraș – Bd. Corneliu Coposu – Calea Obcinilor – Bd. George Enescu – str. Universității – Bd. 1 Mai – str. Ștefan cel Mare – str. Ana Ipătescu – str. Mitropoliei – str. Parcului – Aleea Cetății.
Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” a ajuns în acest an la cea de-a treisprezecea ediţie. La evenimentul care se va desfășura la Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean, între 15 -18 august, vor participa cavaleri și domnițe din țară și din străinătate. Vizitatorii vor avea parte de diverse spectacole de dans, cu foc şi lasere, cu cai, spectacole de pantomimă, şcoli de luptă, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, etc.
Cei care doresc să ajungă la Cetate au la dispoziție începând de vineri la amiază până duminică seara un microbuz TPL. Cursa pleacă la ora 12:30 din stația Centru, iar ultimul microbuz de la Cetate către Centru este la ora 21:00. Autobuzele circulă din oră în oră.
Preţul unei călătorii este de 2 lei 50, iar abonamentele TPL își mențin valabilitatea.
Lasa un raspuns