Având în vedere modificările și completările recente aduse O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, în ceea ce privește reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru eficientizarea activității desfășurate și pentru a veni în sprijinul cetățenilor, începând cu data de 01.08.2019, la nivelul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava s-a modificat programul în care se va susține verificarea cunoașterii regulilor de circulație de către conducătorii de autovehicule sau tramvaie în vederea restituirii permisului de conducere reținut ca urmare a săvârșirii de către titular a unei contravenții pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce.
Astfel, verificările organizate la sediul Serviciului Rutier Suceava, situat pe strada Universității nr.19, vor avea loc în fiecare zi de MARȚI, ora 10:00, respectiv JOI, ora 13:00.
Lasa un raspuns