La data de 4 iunie, poliţiştii Postului de poliție Grănicești au oprit în apropierea unei stației de alimentare cu carburant, autoutilitara condusă de un bărbat de 32 ani, din comuna Dărmănești.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că autoutilitara aparține unei societăţi comerciale din Suceava, iar în aceasta, lângă scaunul pasagerului din dreapta, s-a identificat un sac din rafie, ce conținea cantitatea de 140 pachete țigări de proveniență extracomunitară.

Bărbatul a declarat că întreaga cantitate de țigări a cumpărat-o de la o persoană necunoscută din comuna Șerbăuți, cu suma de 770 lei, urmând să le comercializeze.

Întreaga cantitate de țigări în valoare de aproximativ 1.400 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.