Spectacolul aniversar al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava cu ocazia împlinirii a 65 de ani de activitate a continuat, joi seara.

Pe scena amplasată pe esplanada Palatului Administrativ au evoluat artiști din mai multe zone din județ și din țară. Pentru început, publicului i-a fost prezentat Tabloul muzical coregrafic al minorităților din Bucovina de către Ansamblul Artistic  „Ciprian Porumbescu”, Ansamblul „Mala Pojana” din Poiana Micului și Ansamblul „Kozacioc” din Bălcăuți.


Apoi, a urcat pe scenă Ansamblul Artistic  „Ciprian Porumbescu” care a susținut spectacolul „La porțile Bucovinei”. I-au încântat pe spectatori George Finiș, Lucica Păltineanu, Nicolae Vieru, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Andreea Chisăliță, Laura Erhan, Alexandru Sahlean, Alexandru Cozaciuc, Elisa Hechelciuc, Ilie Caraș, Nadia Duluman, Călin Brăteanu, Ionuț Țanța, Iulian Griga, Cosmin Croitor.


De asemenea, au concertat și moștenitorii generației 2009: Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Ancuța Corlățan.
Vineri, 13 septembrie, va avea loc spectacolul „Din Bucovina în toată țara”, susținut de Mioara Velicu, Elisabeta Turcu, Maria Murgoci, Cristian Fodor, Cristian Țăran, Dumitru Dobrican, Dan Decebal Chitic, Dinu Croitor, Adrian Semeniuc, Constantin Pascal. Tot vineri, va urca pe scena suceveană și Ansamblul Artistic „Crișana”.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.