Joi, 3 octombrie, polițiștii SPR 9 Şcheia au fost sesizaţi despre faptul că M. V., de 49 ani, din satul Trei Movile, comuna Șcheia, a decedat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce la 25 septembrie 2019, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, s-a dezechilibrat și a căzut din podul casei, motiv pentru care a solicitat prezența unei ambulanțe, care l-a transportat la UPU Suceava pentru investigații de specialitate.
Aici a fost diagnosticat preliminar cu „politraumatism prin cădere de la alt nivel, traumatism umăr stâng, contuzie coloană vertebrală plus cobazin”, fiind internat la Secția de chirurgie generală, pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații, unde mai apoi fiind diagnosticat cu „politraumatism prin cădere de la înălțime, ruptură postraumatică de splină”.
Bărbatul a decedat miercuri, 2 octombrie, la ora 23:51, în Secția de chirurgie general a Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Lasa un raspuns