Primarul comunei Stroiești, Mihai Senic, a făcut o tradiție din a-i premia pe oamenii din localitate care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie. Astfel, și în acest an, patru cupluri de aur au fost premiate de către administrația publică locală. Este vorba de două cupluri din Stroiești, unul din Zaharești și unul din Vâlcele.

Înainte ca primarul Senic să-i premieze pe sărbătoriți cu torturi, flori și diplome, preoții le-au reînoit jurămintele și le-au binecuvântat, încă odată, căsniciile.

Cuplurile de aur care au fost premiate sunt: Aurel și Artemizia Crainiciuc, Niculai și Elena Grămadă, Petru și Reveca Haidău și Ioan și Elisabeta Paraniuc.

„Îi felicit pe toți cei care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie. Astfel de cupluri ne dovedesc că dragostea și respectul sunt rețeta unei relații de lungă durată. De aceea, vom continua să premiem toate cuplurile ce vor împlini 50 de ani de căsătorie”, a spus primarul comunei Stroiești, Mihai Senic.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria și Consiliul Local Stroiești, ajuns la a patra ediție, s-a desfășurat într-un cadru festiv.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.