Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan amintește că în data de 29 noiembrie 2018 a fost promulgată Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, denumită și „Autostrada Unirii”, care prevede în mod expres obligația Guvernului și a autorităților publice subordonate de a demara procedurile de construire în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

În contextul în care  atunci când parlamentarii PNL din Moldova au solicitat aprobarea explicită a creditelor bugetare pentru construirea acestui obiectiv, oficialii C.N.A.I.R. și ai Ministerului Transporturilor au dat asigurări ferme, în cadrul dezbaterilor care au avut loc în comisiile permanente, că bugetul companiei are asigurate resurse financiare suficiente pentru demararea procedurilor, deputatul Balan vrea să știe care este stadiul exact al acestui proiect.

„Având în vedere faptul că C.N.A.I.R. și Ministerul Transporturilor mi-au transmis, printr-un răspuns oficial formulat la o interpelare, că  demararea lucrărilor de construire la drumul expres Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani-Suceava a fost abandonată de Guvern după anul 2021 și luând în considerare că Legea nr.291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii v-a obligat să demarați procedurile încă de la începutul acestui an, vă solicit, domnule  director general, următoarele precizări:

  • Vă solicit să aduceți toate precizările cu privire stadiul proiectului de investiții Autostrada Iaşi-Târgu Mureş: stadiul elaborării documentației și a proiectelor, situația finanțării, situația eventualelor terenuri care trebuie expropriate.
  • În condițiile în care Guvernul a abandonat mai multe proiecte de investiții care ar fi putut să fie finanțate din fonduri europene nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, iar România mai are la dispoziție cel puțin 6 miliarde de euro încă nesolicitați de la Comisia Europeană, vă solicit să precizați de ce nu ați solicitat finanțarea Autostrăzii Unirii din aceste resurse și ați agreat soluția păguboasă a unei eventuale realizări în parteneriat public-privat, care presupune introducerea de taxe pentru șoferi?
  • Vă solicit să prezentați costul evaluat de către C.N.A.I.R. pentru realizarea Autostrăzii Unirii, raportat la costurile standard medii din regiune și din Uniunea Europeană, precum și termenul de execuție total al acestui obiectiv”, a transmis deputatul sucevean.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.