Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România se întrunește astăzi, 19 noiembrie, de la ora 13:00. La reuniune va lua parte și primvicepreședintele AMR, primarul Ion Lungu. Edilul Sucevei a precizat că, după Comitetul Director, va avea loc o întâlnire cu premierul Ludovic Orban. La Palatul Victoria vor fi prezenți și vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, și ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan.

Primarul Ion Lungu a precizat că se va discuta despre stabilirea unui calendar de aprobare a Legii bugetului de stat pe anul 2020, care să asigure intrarea ei în vigoare la 1 ianuarie 2020.

De asemenea, se va solicita ca, începând cu ianuarie 2020, statul să asigure finanţarea sistemului de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav și a  indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav .

Un alt punct de pe ordinea de zi vizează stabilirea cotelor din impozitul pe venit, ce revin unităților-administrativ teritoriale, prin Legea finanțelor publice locale și nu prin Legea bugetului de stat, așa cum s-a întâmplat în anii 2018-2019.

În acest sens, este necesară modificarea, începând cu data de 1 ianuarie 2020, a articolelor  32 și 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,  conform Acordului încheiat între UNCJR, AMR și AcoR.

„De asemenea, se va vorbi și despre transparentizarea activității ANAF și crearea posibilității ca APL să aibă acces permanent la informațiile privind colectarea IV, care constituie una din sursele de venit a bugetelor locale. Reglementarea legală a obligației MFP prin DGFPL de a transmite, începând cu data de 1 ianuarie 2019, trimestrial, către toate UAT-urile, informații privind  incasarile totale din impozitul pe venit la nivelul fiecărei UAT, respectiv sumele achitate cu titlu de impozit pe venit atât de contribuabilii mici și mijlocii, cât și de contribuabilii mari” a precizat primarul Ion Lungu.

Acesta a mai adăugat că se are în vedere constituirea, începând cu anul 2020, a unui Fond de creditare nerambursabilă pentru unitățile administrativ-teritoriale în vederea asigurării contribuției proprii a acestora la proiectele finațate din fonduri externe nerambursabile. Contribuția proprie a UAT-urilor va fi finanțată din Fond astfel: cuantum de ½ la semnarea contractului de finanțare a proiectului, iar diferența de ½ la finalizarea implementării proiectului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.