Joi, 28 noiembrie, în jurul orei 11.20, în timp ce conducea autoturismul pe str. Dealul Crucii din comuna Șcheia, ajuns la intersecția cu str. Dealul Vechi, un bărbat de 30 de ani din municipiul Suceava, nu a respectat semnificația indicatorului „STOP”, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 31 de ani, tot din municipiul Suceava.
Potrivit IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea ușoară a unui minor de 3 ani din municipiul Suceava, pasager în autoturismul condus de femeia de 31 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns