Unii mai distractivi, alţii mai retraşi, însă toţi ochi şi urechi la scenă, sucevenii prezenţi în publicul de la Iulius Mall Au avut parte de o seară pe cinste. Ansamblul Clopoţelul din Comăneşti a deschis seara printr-o reprezentaţie formidabilă, urmat fiind de câţiva solişti de muzică populară memorabili. Amintim aici de inegalabila Andreea Chisăliţă, tânăra artistă cu o voce de aur, de Nicoleta Cojocaru Sarafim, dar şi alte nume cunoscute la nivelul judeţului Suceava. La finalul reprizei de folclor, când deja norii au început să se împrăştie, pe scenă a intrat o formaţie de dansatori ai stilului Electro, venită de la Galaţi, care a ţinut publicul în priză, transmiţând energie prin mişcările „electrizate”. Pentru a continua seara pe ritm de dans, scena a fost ocupată de câteva trupe de dansatori din judeţul Suceava, care au încântat publicul cu coregrafii aparţinând stilurilor ţigăneşti, latino, dance şi hip-hop. Nu trebuie omişi nici tinerii compozitori suceveni, care au demonstrat cătalentele există şi în oraşul nostru. Cei care au ratat Zilele Sucevei pot regreta un concert exemplar al celor de la Trupa 9, care au deschis apetitul dansatorilor aflaţi în public. Astfel, odată cu intrarea membrilor Trupa 9 pe scenă, s-a dat startul unei petreceri incendiare. Toate acestea, în deschiderea concertului cunoscutului interpret din Republica Moldova, Ion Suruceanu. Oamenii, în număr tot mai mare, au cântat alături de artist piese cunoscute, au cerut bis-uri şi au dansat fără reţinere. Seara de sâmbătă a fost încheiată într-un mare stil de către interpreta Alessia, care a smuls țipete și aplauze de la publicul înfierbântat.
Duminică, un număr mare de interpreți și dansatori de muzică populară au dat startul petrecerii, încălzind astfel numărul impresionant al sucevenilor adunați la marea sărbătoare a municipiului Suceava.
Imediat după muzica îndrăgită de toți sucevenii, a venit pe scenă o formație de muzică latino, care a pus „sângele în mișcare”. Alături de Los Anonimos, instructorul de zumba Florin Neciu a urcat pe scenă și a dansat, invitând astfel publicul la dans.
Imediat după prestația celor de la Los Anonimos, o trupă suceveană a urcat pe scenă și a adus în fața publicului o serie de cover-uri îndrăgite de iubitorii de muzică. Ziua de duminică l-a adus și pe Alex Velea în fața sucevenilor, iar odată cu intrarea acestuia pe scenă, isteria tinerilor a atins punctul culminant.
Lasa un raspuns