Peste 40 de persoane au fost evacuate, duminică, dintr-un bloc din Vaslui din cauza unui miros puternic şi înțepător, după ce un locatar a vrut să usuce zeci de ardei iuţi în cuptorul cu microunde. Panicaţi pentru că nu mai putea respira, oamenii au chemat pompierii.

La faţa locului, ISU Vaslui a intervenit cu două autospeciale, în scurt timp fiind descoperită şi sursa disconfortului olfactiv.

Proprietarul era pe balcon, nici el nu mai putea să respire

”S-a intervenit cu  două autospeciale după ce am fost sesizați asupra faptul că în casa  scării H a blocului 321 de pe strada Podurilor se simte un miros iritant, înțepător. In momentul când colegii meu au ajuns acolo, o parte dintre locatarii scării se autoevacuaseră.

S-au făcut măsurători ale gazelor însă toate au ieșit in parametri normali. La etajul patru, într-un apartament, au găsit sursa și anume un cetățean, proprietarul apartamentului respectiv, a pus aproximativ 20 de ardei iuți la copt în cuptorul cu microunde. Probabil intamplarea este de râs pentru mulți dintre noi, dar credeți-mă că toți cei care erau acolo plângeau.

Colegii mei au fost nevoiți să intervină cu măștile. Proprietarul era pe balcon, nici el nu mai putea să respire”, a declarat pentru vremeanoua.ro purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

 

 

 

sursa: www.observator.tv

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.