Joi, 26 decembrie, la ora 14.10, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată de o localnică de 43 de ani, despre faptul că, fostul soţ, un bărbat de 45 de ani, a venit la domiciliul ei, încălcând ordinul de protecție.
Potrivit IPJ Suceava, din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, la 15.10.2019, prin sentință civilă, Judecătoria Rădăuți a emis un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni, obligându-l pe bărbatul de 45 de ani să păstreze o distanță de 300 de metri față de partea vătămată și copii acesteia.
Astfel, la 26.12.2019, în jurul orei 13.30, bărbatul a încălcat ordinul de protecție, fiind identificat de polițiști în flagrant la locuinţa victimei, acesta fiind condus ulterior la sediul poliției pentru cercetări.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectarea hotărârii judecătoreşti”, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți dispunând prin ordonanță reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 45 de ani, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Lasa un raspuns