Cupa Bucovinei Romsilva va avea loc vineri, 28 iunie, pe hipodromul Hergheliei Rădăuţi. Concursul se va desfășura pe durata a trei zile, de vineri până duminică, iar organizatorii au declarat că va avea o amploare cu mult mai mare decât în alţi ani.

Directorul Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a precizat că la cele 15 probe ale competiţiei hipice vor participa aproape 100 de cai de rasă din ţară, cu aproape 50 % mai mulți competitori faţă de anii trecuți, când numărul era de 50-60. Lor li se adaugă și 15 cai ai Hergheliei Rădăuţi.

Printre cluburile hipice și hergheliile care şi-au anunţat prezenţa la Cupa Bucovinei Romsilva, cu unii dintre cei mai valoroşi cai de rasă din România, se numără cele din Piatra Neamț, Bacău, Cluj, București (Felix Țopescu, Steaua București), CSM Sibiu, Rarăul Bacău, Forest Ecvestru Sucevița, Cai de Legendă – Horodnic și multe altele.

Preşedintele juriului va fi Mariana Moisei, de la Federaţia Ecvestră Română, singurul arbitru internaţional de călărie din România.

Programul dat publicității de organizatori este următorul:

  • vineri, 28 iunie, între orele 10.00-19.00;
  • sâmbătă, 29 iunie, între orele 10.00-20.00;
  • duminică, 30 iunie, între orele 10.00-15.00.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 25.000 de lei. Evenimentul este organizat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Direcţia Silvică Suceava, în colaborare cu Federaţia Ecvestră Română.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.