Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că un proiect vital pentru dezvoltarea zonei Dornelor îl reprezintă modernizarea Aerodromului Floreni.

Acest mini-aeroport din Țara Dornelor se întinde pe o suprafață de 10 hectare, este  proprietatea Primăriei Dorna Candrenilor și are o pistă betonată de 550 de metri lungime. Am avut discuții, de dimineață, cu primarul de Dorna Candrenilor și cu cel de Vatra Dornei să găsim posibilitatea să se mai achiziționeze teren și să prelungim la 850 de metri o pistă, ca să poată zbura și ateriza avioane de dimensiuni mici. Asta înseamnă  perspectivă și turism”  a spus Flutur.

Acesta a precizat că se caută fonduri, fie pe programele de transport, fie de la Compania Națională de Investiții, pentru modernizarea aerodromului de la Floreni.

„Sunt vitale aceste investiții de infrastructură pentru dezvoltarea zonei Dornelor și în special dezvoltarea turistică”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.