Suceveanul Bogdan Găitan a postat pe o rețea socială un mesaj de susținere pentru mama sa care în aceste momente grele luptă în prima linie împotriva coronavirusului. Veronica Găitan este asistentă la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” la secția ATI. Aceasta are 59 de ani și lucrează la unitatea spitalicească din anul 2005. „EROINA”, așa cum o numește fiul său, suferă de diabet, însă acest fapt nu a împiedicat-o să fie OM și să fie la dispoziția semenilor săi aflați în suferință.
De zece ani, cei doi copii ai săi au ales calea străinătăți și s-au stabilit în Austria, țară care le-a dat posibilitatea să se dezvolte, însă care i-a despărțit de cea mai dragă ființă din lume: MAMA.
Dorința de a salva vieți și de a-și ajuta semenii este mai mare decât orice frică. Astfel că, deși copiii au rugat-o să se transfere pe altă secție, ca să nu fie atât de expusă, Veronica Găitan a ales să nu dezerteze și să rămână pe postul său de unde poate să ajute mai mult.
„Vă fac cunoștință cu EROINA mea! Ea este mama, are 59 de ani, este bolnavă de diabet și totuși luptă pentru noi în linia întâi împreună cu alți eroi la Spitalul «Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava». Pe lângă asta ea este singură în România pentru că, copiii ei au trebuit să se exileze, să fugă de corupție, nesimțire ș.a.m.d.. Mama te pup! Ai grijă de tine, îți ținem pumnii ca să rămâi sănătoasă să poți ajuta mai departe”, a transmis Bogdan Găitan, fiul femeii care luptă în prima linie cu inamicul nevăzut.
RESPECT, Veronica Găitan pentru că ați ales să luptați în continuare în prima linie! Sucevenii vă mulțumesc și vă menționează în rugăciuni!
Mult respect!