Este Săptămâna Mare. Eram obișnuiți ca în această perioadă, lumea să intre într-o frenezie a cumpărăturilor, a gătitului și completării stocului de băuturi. Și cam asta se înțelegea din sărbătoarea Învierii. Că e un grozav prilej de a ne face de cap, nicidecum de a fi buni, smeriți, cu gândul la patimile Mântuitorului și la păcatele noastre. În noaptea de Înviere, majoritatea dintre noi își realizau vizita anuală la biserică pentru luat lumină. Vorba lui moș Costică „nu știu ce are popa ăsta cu mine, că doar eu merg des la biserică, numai că de câte ori ajung acolo, cântă Hristos a înviat!”. Mă rog, moș Costică era ironic, pentru că, din ce îmi amintesc, era destul de împăcat cu Cel de Sus și biserica nu-i era atât de străină odată ce era și epitrop. Dar pentru mulți dintre noi, la asta se rezuma Paștele. Urmau 3 zile de petrecere, în care ne băgam picioarele în el suflet și ridicam osanale stomacului, ficatului și aș mai spune cui, dar se va tăia la montaj așa că mă abțin.
Acum este prima oară după mulți ani când pregătirile pentru Paști nu se rezumă doar la mâncare și celelalte activități menționate mai sus. Tot mai mulți dintre noi am renunțat să ne concentrăm exclusiv asupra listei de cumpărături și ne apropiem, prin rugăciune, de Dumnezeu. Asta e în firea omului, ca atunci când dă de greu să lase deoparte toate și să se închine. Să ceară ajutorul Celui de Sus, chiar dacă atunci când îi este bine cam uită de El și recunosc că inclusiv eu mă număr printre aceștia. Omenirea a mai dat de greu, dar niciodată în istoria recentă nu s-a întâmplat ca „greul” să afecteze aproape pe toată lumea. Așa că, din punct de vedere spiritual se poate ca Paștele anului 2020 să fie cel mai plin de credință din ultimii 75 de ani, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Chiar există șansa ca de acest Paști să-i sunăm pe cei dragi pentru că-i iubim și ne bucurăm că sunt în viața, nu din datorie. Avem șansa de a sta în casele noastre, povestind cu membrii propriei familii, bucurându-ne că suntem împreună, mâncând împreună, cunoscându-ne mai bine, fără să fugim pe drumuri de la unii la alții, în vizite de curtoazie, sau la Mall pentru binecuvântata shaworma și pentru a ne expune hainele. Pentru că asta e marea tragedie a familiilor moderne unde, pentru că membrii nu mai petrec timp de calitate împreună, ajung să fie musafiri în propria căsnicie și niște străini politicoși unii cu alții.
Am convingerea că de această Înviere a Domnului, chiar dacă nu o să mai avem în case lumina adusă de la Ierusalim, o să avem în schimb în casă aprinsă lumina inimii noastre, care este mult mai folositoare atât nouă, cât și Celui de Sus.
Hristos a înviat!…de data asta, pe bune…
Lasa un raspuns