De când pandemia de coronavirus s-a abătut asupra municipiului și județului Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” a făcut o serie de proiecte care vin în sprijinul comunității și al cadrelor medicale, astfel, dovedind cât de importantă este o unitate de învățământ superior pentru oraș și pentru comunitate.

De la începutul pandemiei, USV s-a implicat activ și a fost alături de cadrele medicale punând la dispoziția acestora mai multe cămine studențești din campusul universitar și a donat Spitalului Județean un aparat de testare pentru coronavirus.

De asemenea, cu sprijinul psihologilor voluntari din cadrul USV au fost deschise liniile de sprijin emoțional și consiliere psihologică gratuită, dedicate cadrelor medicale din cadrul Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava afectate de pandemia COVID-19.

„Am făcut și o aplicație pentru DSP însă, din păcate, nu este implementată în totalitate. Până acum, ei (angajații DSP n.r.) tastau de mână toate rezultatele. Adică introduceau numărul de telefon, scriau rezultatul testului și mesajul și apoi trimiteau către persoane, metodă care necesita un timp mai mare de lucru și puteau fi și erori, întrucât se putea tasta o cifră greșit. Noi am automatizat acest proces iar, odată ce se primesc rezultatele, se trimit automat, prin soft-ul făcut către numerele de telefon introduse în tabelul centralizator. Eu preferam să și introduc datele automat, însă cei de la DSP introduc datele manual într-un Excel, însă se puteau scana buletinele, la fel cum se procedează și în secțiile de votare, cu ajutorul acelor tablete”, a explicat Mihai Dimian.

Acesta a adăugat că un alt proiect neimplementat încă este robotul telefonic care ar veni în sprijinul sucevenilor de peste 65 de ani și administrațiilor publice locale care trebuie să gestioneze situația. Prorectorul sucevean a subliniat că acest robot telefonic are zece întrebări gândite foarte bine pentru a putea identifica persoanele de peste 65 de ani care se află în dificultate. În fapt, acest robot are sarcina de a suna toate persoanele din județul Suceava care au vârste peste 65 de ani și de a semnala autorităților unde sunt riscuri și probleme.

„Eu sper că se va implementa, pentru că ceea ce fac primăriile este meritoriu, însă nu toată lumea sună la un call center, fie că nu știu de existența unui număr de telefon, fie că oamenilor le e rușine. Teama mea este să nu  fie oameni care au nevoi”, a spus Dimian.

Pe de altă parte, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Mihai Dimian a prezentat un model experimental de ventilator mecanic implementat de o echipă formată din voluntari USV și asociați, care poate să vină în sprijinul unității spitalicești sucevene.

„Aceste echipamente de ventilație invazivă sunt foarte complicate. Noi putem să trecem doar cu un pas în fața acelor echipamente manuale, însă teama cea mai mare este că omologarea nu se poate face atât de repede încât să fie utile în această perioadă. Lucrurile la Suceava încă merg bine și, din fericire, nu am ajuns la acea criză a ventilatoarelor ca Italia și Spania și sperăm să nici nu ajungem”, a adăugat prorectorul Mihai Dimian.

De asemenea, pe 11 aprilie, reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava  au montat și pus în funcțiune o instalație de dezinfectare a mașinilor care intră în curtea SJU Suceava, inclusiv a ambulanțelor.Prorectorul Mihai Dimian a declarat că toate componentele instalației au fost donate comunității sucevene de Societatea EGEA INVEST din Ploiești, condusă de  Edouard George Anisia, iar la realizarea acestei instalații au contribuit: Thomas Singh, CEO MEA Metal Applications Romania din Dej, care a sponsorizat grătarele de trecere a autospecialelor, și  Radu Perpelea, administratorul companiei DYROT IMPEX din Ploiești, care a sponsorizat manopera pentru automatizarea instalației, în timp ce transportul, montarea și punerea în funcțiune a instalației au fost asigurate de universitatea suceveană.

„Noi am oferit diverse soluții, însă nu toate au fost implementate. De exemplu, când se făcea dezinfecția în oraș, destul de neeficient, am propus folosirea tunurilor de zăpadă și a mașinilor de pompieri. Am arătat că sistemul este funcțional, însă autoritățile au mers pe achiziționarea acelei mașini. Noi trebuie să știm că există soluția asta pentru că, poate alte orașe nu își permit să achiziționeze mașini noi și atunci au alternativă. De asemenea, am prezentat Prefecturii și conducerii Spitalului Județean și un plan de măsuri, o parte dintre acestea fiind deja implementate. De asemenea, am făcut și o simulare pentru județul Suceava, bazată pe modele din Statele Unite, în ceea ce privește necesarul de paturi și de aparatură medicală”, a explicat prorectorul sucevean.

De altfel, pentru a veni în sprijinul autorităților publice și al populației din județele Suceava și Botoșani, un grup de profesori și studenți voluntari din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, coordonat de conf. univ. dr. Ionuț Cristea și prof. univ. dr. Mihai Dimian, a dezvoltat un proiect cartografic ce își propune prezentarea unor informații de interes medical utile în condițiile situației actuale, dar și în perspectivă. Platforma folosită în cadrul proiectului este ArcGIS Online, iar harta poate fi accesată folosind legătura web: https://tinyurl.com/y7l6zrzs sau prin pagina portalului USV  https://usv.maps.arcgis.com/, harta publică InfoMED.

„Împreună cu colegii de la Geografie am introdus peste 1000 de obiective medicale pe hartă, din zonele Suceava și Botoșani. Sper ca această hartă să fie utilă, atât populației, cât și autorităților publice, deoarece acolo indicăm inclusiv timpul necesar până la cea mai apropiată unitate medicală”,  a conchis prorectorul Mihai Dimian.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.