Secretarul de stat, generalul Ionel Oprea a precizat, în cadrul unei ședințe de lucru de la Prefectura Suceava, că sunt aproape finalizate lucrările la instalația de asigurare a oxigenului, fiind amplasat un nou rezervor cu o capacitate de 10.000 litri, urmând ca, după finalizarea racordurilor, instalația să poată asigura un necesar de aproximativ 400 mc oxigen/ minut, mai mult decât dublu față de ceea ce era existent (170 mc/ minut).
Potrivit lui Ionel Oprea, după finalizarea acestor lucrări, Spitalul Județean de Urgență Suceava va avea una dintre cele mai mari capacități de stocare a oxigenului din țară.
De asemenea, acesta a precizat că Spitalul Județean Suceava a primit cea mai mare cantitate de Kaletra- medicament utilizat în tratamentul COVID 19- dintre toate unitățile medicale ce tratează COVID 19.
Lasa un raspuns