Astăzi, creștinii cinstesc o minune săvârșită de Maica Domnului la Constantinopol. Pentru că este o sărbătoare foarte importantă, creștinii țin cont de mai multe tradiții și obiceiuri.
Astăzi, preoţii sfinţesc apa, făcând Aghiasmă Mică, care mai este denumită şi „aiasmă”.
Creștinii sărbătoresc lucrarea Maicii Domnului
Potrivit bisericii, Leon cel Mare (457 – 474) se plimba printr-o pădure de la marginea oraşului, când întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă. Ostenelile lui Leon sunt zadarnice: nici un fir de apă.
Acesta a auzit glasul Maicii Domnului: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Într-un final, Leon a găsit izvorul.
Apa a potolit setea orbului şi mai mult, cu ajutorul acesteia, şi-a recăpătat vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.
Ce e interzis să faci de Izvorul Tămăduirii
În ziua de vineri nu se muncește deloc. Cei care respectă regulile vor avea un loc asigurat în Rai, spune tradiția. Azi, femeile nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
Lasa un raspuns