Vineri, 17 iulie, la orele 20.20, echipajul din cadrul SPR 11 Pojorîta, în timp ce se deplasa pe DJ 175 direcţia de deplasare com. Fundu Moldovei – com. Breaza, pe raza satului Colacu, a observat un autoturism care a intrat în şanţul de pe parte dreaptă, a revenit pe partea carosabilă, circulând haotic pe contrasens. Au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul autoturismului în cauză nu s-a conformat, continuându-şi deplasare spre com. Breaza.
Având în vedere acestea, echipajul de poliţie a procedat la urmărirea și blocarea forțată a autoturismului. S-a procedat la legitimarea conducătorului auto, stabilindu-se că acesta este un bărbat de 48 de ani, din com. Fundu Moldovei, care emana halenă alcoolică.
Polițiștii procedat la testarea cu aparatul etilotest așoferului, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior bărbatului de 48 de ani i s-a recoltat două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Lasa un raspuns