Zborurile Blue Air care au fost programate pentru perioada in care se renovează pista la Bacău se vor opera la Suceava, nu la Iași, iar asta pare că nu este cea mai bună veste pentru cei care reprezintă aeroportul din Iași.
„Principalul motiv pentru care operatorul privat român preferă să zboară de pe celelalte 2 orașe din Moldova este că la Iași a intrat într-un conflict total cu actuala conducere a Aeroportului, miza fiind 1,5 milioane euro. Conducerea PSD-istă a Aeroportului Iași impută acești bani în instanță dar Blue Air susține că nivelul datoriilor e cel mult la jumătate. S-a ajuns la procese intentate de ambele părți, procese cu soluționare abia peste 2-3 ani, mai ales că firma de aviație a anunțat intrarea în concordatul preventiv (o formă incipientă de insolvență)
O altă cauză care a dus la trimiterea Iașului în ”lumea a 3-a” este una pur comercială. Aeroportul Suceava are taxe de operare mai mici decât cel din Iași așa că o firmă cu probleme financiare, cum este acum Blue Air, sensibilă la fiecare leu diferență, va prefera evident varianta mai ieftină.
TAROM și-a redus operațiunile la Iași, Wizz le mută pas cu pas la Bacău
Ca să fie limpede că situația Blue Air vs Iași nu e un caz izolat, alți doi mari operatori aerieni și-au redus activitatea la Iași. TAROM a anulat pas cu pas toate cursele externe rămânând doar cu ruta Iași – București, în timp ce Wizz a transferat la Bacău 7 zboruri externe operate până recent de la Iași (Larnaca, Barcelona, Billund, Treviso, Liverpool, Catania, Eindhoven).
Drept urmare, Iașul devine o simplă haltă aeriană, nu un aeroport regional (cum pretindea acum 2 ani șeful PSD-ist al CJ Iași), iar ieșenii care vor să zboare spre lumea civilizată vor trebui să meargă la Suceava, Bacău, București sau Chișinău”, arată presa din Iași.
Lasa un raspuns