Cei 60 de angajați ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Suceava s-au testat pentru coronavirus, iar doi dintre ei au primit rezultate pozitive. Ambele persoane sunt asimptomatice, una dintre ele este internată la Spitalul Județean Suceava, în timp ce cealaltă a refuzat internarea.

Trebuie precizat că în cursul zilei de miercuri, 3  septembrie, au primit rezultatele la teste și angajații Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava. Astfel, fiind confirmați cu noul virus directoarea și un angajat ai unității școlare.

Reamintim că primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că toți angajații unităților de învățământ din oraș vor fi testați pentru coronavirus înainte de începerea cursurilor. 

De asemenea, Ion Lungu a precizat că cheltuielile aferente acestor teste vor fi suportate de către Primăria Suceava.

„Cred că este normal ca la începutul acestui an școlar, toți angajații școlilor și grădinițelor să se testeze”, a declarat Ion Lungu.

Trebuie precizat că unitățile de învățământ au 1950 de angajați, cadre didactice și personal auxiliar.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.