Grupul de Comunicare Strategică a realizat o agregare a datelor privind numărul de teste efectuate în România, la nivel național, de la începutul crizei sanitare generată de infecția cu noul tip de coronavirus (SARS-CoV-2) până în prezent.

Această centralizare a fost realizată pentru a răspunde solicitărilor din partea mass-media pe această temă. Datele folosite sunt cele transmise zilnic de Institutul Național de Sănătate Publică.

În urma analizării datelor agregate rezultă următoarele concluzii

 

  • Capacitatea de testare în luna martie a acestui an, la debutul epidemiei în România, era de sub 100 de teste prelucrare în fiecare zi.
  • În luna octombrie a fost atinsă capacitatea de prelucrare a peste 40.000 de teste pe zi.
  • În toată luna martie testele prelucrate au fost 24.654. În prezent sunt efectuate mai multe teste într-o singură zi decât în întreaga lună martie.
  • Capacitatea de testare a fost crescută rapid, de la 24.654 de probe prelucrate în luna martie la 150.720 în luna aprilie.
  • Capacitatea de testare a fost crescută în mod continuu, ajungând la posibilitatea de a efectua, în acest moment, peste 800.000 de teste lunar (în luna octombrie au fost efectuate 823. 057 de teste, iar în luna septembrie 616.745 de teste).

 

De asemenea, a fost realizat un material centralizat privind evoluția cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în România și în alte state din Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

 

Acest material reprezintă o situație comparativă privind evoluția numărului de cazuri, cumulate la 14 zile, raportată la 100.000 de locuitori în diferite state din Europa, în intervalul 1 septembrie – 31 octombrie 2020. Sursa datelor este Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

 

Grafic 1 – evoluția numărului de teste efectuate în România

serii de date disponibile:https://docs.google.com/spreadsheets/d/1b-IuCvrbbx0bRRPKQUYD5z83K79MKh2KPZIM2tzlMBs/edit?usp=sharing

 

Grafic 2 – evoluția indicelui de infectare în România, unele state UE și UK

Serii de date disponibile: https://docs.google.com/spreadsheets/d/18FHMPxhlXncXZVcFM2QgiZ67dKIiom7NWUHe_nBYRqA/edit?usp=sharing

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.